REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Trezit din somn de poliţişti, după ce a provocat un accident rutier: n-avea permis, dar are cazier şi era băut!

Trezit din somn de poliţişti, după ce a provocat un accident rutier: n-avea permis, dar are cazier şi era băut!

Replica API 11 februarie 2013 | 00:00 126

Un individ din Constanţa era atât de beat încât a adormit la volan şi a fost implicat într-un accident rutier. Acesta este pe cale să se aleagă cu 29 de zile de arest preventiv întrucât, pe lângă faptul că era rupt de beat, nu avea nici permis de conducere. În plus, şoferul s-a arătat foarte iritat de faptul că oamenii legii l-au luat la întrebări, îndrăznind să-l trezească din somn, pentru că, da!, adormise la volan, motiv pentru care a refuzat categoric să colaboreze. Este vorba de F.C., din Constanţa, care, pe data de 10 februarie anul curent, la orele 15.25, a fost prins conducând un autoturism marca Daewoo Nubira, pe strada Castanilor din Constanţa, având dreptul de conducere suspendat încă din luna decembrie 2012. Mai mult decât atât, bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar, toate adunate la un loc au rezultat următoarele: individul s-a pus pe dormit şi a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii nu s-au putut înţelege cu el, şoferul turmentat refuzând să fie testat cu aparatul Dragner şi să i se recolteze probe biologice. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat organelor abilitate cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Mai mult decât atât, poliţiştii constănţeni au menţionat şi faptul că individul este o mai veche "cunoştinţă" de-a lor, acesta ispăşind şapte pedepse pentru furt calificat, fiind specialist în furturile din Portul Constanţa.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108