rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

UE dă România în JUDECATĂ la Curtea Europeană de Justiție din cauza POLUĂRII

Comisia Europeană a decis joi să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale și neîndeplinirea obligației de a adopta un program de control al poluării atmosferice.

Potrivit unui comunicat al Comisiei, în primul caz, România nu a asigurat funcționarea a trei instalații industriale cu deținerea unei autorizații valabile în temeiul Directivei privind emisiile industriale (Directiva 2010/75/UE) pentru a preveni sau a reduce poluarea.

Directiva privind emisiile industriale stabilește norme menite să prevină și să reducă emisiile industriale nocive în aer, apă și sol și să prevină generarea de deșeuri. În temeiul directivei, instalațiile industriale trebuie să dețină autorizații pentru a putea funcționa. În absența unei autorizații, nu poate fi verificată respectarea valorilor-limită de emisie, iar riscurile pentru mediu și sănătatea umană nu pot fi evitate în mod eficace. Trei instalații industriale din România nu dețin încă o autorizație care să garanteze că emisiile lor în aer nu depășesc valorile-limită de emisie stabilite de legislația UE, scrie digi24.ro.

În al doilea caz, România nu și-a adoptat primul program național de control al poluării atmosferice în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici („Directiva PNE”).

În temeiul Directivei PNE, statele membre au obligația să elaboreze, să adopte și să pună în aplicare programe naționale de control al poluării atmosferice. Programele respective ar trebui să cuprindă măsuri pentru atingerea unor niveluri de calitate a aerului care nu generează efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu. Directiva prevede angajamente de reducere a emisiilor statelor membre în ceea ce privește cinci poluanți atmosferici (dioxid de sulf, oxizi de azot, compuși organici volatili nemetanici, amoniac și particule fine în suspensie – PM2,5). Statele membre trebuie să transmită anual rapoarte privind acești poluanți. România ar fi trebuit să transmită Comisiei primul său program național de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019, însă programul respectiv nu a fost încă adoptat.

Prin urmare, Comisia trimite România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru aceste două motive.

Potrivit procedurii, dacă statul membru nu comunică la timp măsurile de transpunere a dispozițiilor directivei, Comisia poate solicita Curții să aplice sancțiuni. Dacă hotărârea Curții stabilește că statul a încălcat legislația UE, autoritățile naționale trebuie să ia măsuri pentru a se conforma hotărârii Curții. La a doua trimitere a cazului la Curtea de Justiție, Comisia propune Curții să impună sancțiuni financiare, sub forma unei sume forfetare și/sau a unei plăți zilnice.

vineri, 3 decembrie 20211074
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
IATĂ ce MĂSURI TREBUIE să RESPECTĂM!
GANDUL.RO
S-au măcelărit într-o vilă de lux de la munte! Fiul unui afacerist, înjunghiat în cap
Comentarii

04gigi(3 dec 08:10)
in Mangalia si statini continua defrisafrile nemiloase,chiar de specii protejate precum nucul,stejarul,castanul.Veniti si amendati
Vremea
-1.6°-1.6° - 0.1° miercuri, 26 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 86%
Vânt: 6.59 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/4946293334026
5/403043171836
joker3514524232
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 ian 00:00SportCupa Africii pe Națiuni: Malawi, antrenată de Mario Marinică, eliminată în optimi / Maroc și Senegal merg în sferturi

Maroc și Senegal s-au calificat în sferturile Cupei Africii pe Națiuni, după ce au trecut de Malawi, respectiv...230

26 ian 00:00SportPatronul clubului Dinamo Kiev neagă că Mircea Lucescu va fi înlocuit cu Andriy Shevchenko

Igor Surkis, patronul clubului Dinamo Kiev, a negat informaţiile apărute în presa ucraineană conform cărora ar...304

26 ian 00:00SportSimona Halep va participa la WTA Doha - Ashleigh Barty, singura absență din TOP 10

Simona Halep se află pe lista sportivelor care vor participa la turneul de categorie WTA 1000 de la Doha, programat în...447

26 ian 22:56SportFotbal: Ianis Hagi, accidentat la genunchi, nu va mai juca în acest sezon

Fotbalistul român Ianis Hagi nu va mai juca în acest sezon după ce s-a accidentat la genunchi într-un meci disputat...497

Local
26 ian 22:45LocalAEC condamnă presiunile la adresa elevei care a transmis tabelul cu colectarea fondului școlii de la liceul Callatis

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă ferm presiunile făcute la adresa Dariei Mateciuc, membrul AEC care a...898

26 ian 22:45LocalEvaluarea activităților desfășurate de Centrul Regional Antidrog Constanţa în anul 2021

Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Constanţa din cadrul Agenţiei Naţionale...639

26 ian 09:08LocalȘcolile și grădinițele, dotate de Primăria Constanța cu măști și dezinfectanți

354

26 ian 00:03LocalLovitură de teatru în cazul sutelor de milioane de euro plătite de Statul Român fraţilor Micula

În 2019, Guvernul condus de Ludovic Orban ( Ministru de Finante - Florin Citu) a plătit, către frații Micula,...3014

26 ian 15:17LocalFlorin Chelaru propune înființarea unui serviciu public de administrare și întreținere a tramei stradale

Florin Chelaru a inițiat un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea atribuirii directe a gestiunii serviciului...810

26 ian 22:46LocalRazii în Constanța! A curs cu amenzi!

443

Politică
26 ian 22:55PoliticăCiucă: sesizarea de plagiat la teza de doctorat a fost admisă de CNATDCU

Sesizarea făcută la CNADTCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor...512

26 ian 22:50PoliticăUn deputat părăsește Forța Dreptei și se întoarce în PNL

La plecarea din PNL, Ludovic Orban a atras mai mulți deputați liberali și a format partidul Forța Dreptei. Liderul...697

26 ian 22:51PoliticăCîțu: Nu prea văd sensul ca după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piața de energie

301

26 ian 00:00PoliticăDe la 1 mai, PSD va renegocia creșterea pensiilor

Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu a declarat marți, la Antena 3, că din luna mai vor avea loc negocieri cu...443

26 ian 00:10PoliticăCîţu vrea un cadru fiscal simplu şi clar pentru industria IT

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că industria IT necesită un cadru fiscal simplu şi clar, astfel...333

26 ian 22:54PoliticăAlți consilieri controversați ai lui Traian Băsescu au intrat în Guvern

Guvernul Nicolae Ciucă se umple de unii dintre cei mai controversați foști consilieri prezidențiali din mandatul lui...728

26 ian 22:51PoliticăGeorge Simion rupe tăcerea despre candidatura sa la alegerile prezidențiale

George Simion a admis, luni seară, la Sinteza zilei că AUR se află în plină precampanie pentru alegerile...513

26 ian 22:51PoliticăMihai Chirica îi ia apărarea lui George Simion, după atacul cu cerneală

Primarul Iașiului, Mihai Chirica (PNL), el însuși victima unui atac cu iaurt, spune că incidentul petrecut luni în...581

26 ian 22:52PoliticăGeorge Simion, vedetă pe Internet: val de glume după incidentul de la Iași

702

Interviuri
8 ian 14:37InterviuriȚUȚUIANU: Dacă mi se PROPUNE, candidez la PRIMĂRIA Constanța! VIDEO

Deputatul PSD, Horia Țuțuianu, a fost prezent vineri, 7 ianuarie, în studioul Replica de Constanța, pentru o...4365

5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta...3710

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

5396

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a fost prezent în studioul Replica, luni, 20 decembrie, în cadrul emisiunii...4223

14 dec 00:25InterviuriSTELIAN Ion: PREDOIU e LEGAT de mâini și de picioare, direcționat unde vor alți POLITICIENI! Video (I)

Stelian Ion, fostul ministru constănțean al Justiției, a acordat un interviu cotidianului Replica, în care a vorbit...3571

11 dec 00:30InterviuriCHIȚAC: Nu pot să îmi imaginez PUZ-ul Peninsulei fără PORTUL TOMIS! VIDEO

8609

Monden
26 ian 00:00MondenVictoria Beckham devine deja bunică? Poza publicată de iubita lui Brooklyn

Victoria Beckham devine oare deja bunică s-a întrebat toată lumea după ce viitoarea ei noră, actrița Nicola Peltz,...325

26 ian 00:00MondenA mai rămas un pic și Jason Statham e iar tătic! Cum a pozat iubita lui?

Fotomodelul internațional Rosie Huntington-Whiteley, de 34 de ani, s-a îndrăgostit de Jason Statham, care e cu 20 de...391

26 ian 00:00Monden'Spider-Man' detronează 'Scream' din fruntea box-office-ului nord-american

194

26 ian 19:33MondenBianca Drăgușanu își topește buzele la propriu! Video cu schimbarea radicală, din timpul intervenției

Dacă v-ați întrebat măcar o dată cum ar arăta în prezent Bianca Drăgușanu fără buzele sale mărite în mod...1179

26 ian 01:22MondenDan Negru pleacă de la Antena 1 după 22 de ani

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Dan Negru a semnat deja cu un alt post de televiziune. El va fi realizator la...877

26 ian 01:20MondenA murit Thierry Mugler. Designerul francez avea 73 de ani

347

Mapamond
26 ian 01:21MapamondPreşedintele Roch Marc Christian Kaboré a fost arestat de armată şi închis într-o tabără militară

Preşedintele Burkina Faso Roch Marc Christian Kaboré ar fi fost arestat de către armată şi închis în tabăra...358

26 ian 01:22MapamondPreședintele Biden ia în calcul trimiterea a mii de soldați în Europa de Est și țările baltice

Președintele Joe Biden ia în considerare trimiterea câtorva mii de soldați americani în Europa de Est și țările...329

26 ian 01:23MapamondO turistă olandeză, arestată după ce a făcut un salut nazist la poarta Auschwitz

385

26 ian 01:23MapamondSUA îşi îndeamnă cetăţenii să nu călătorească în Rusia. Membrii ambasadei din Kiev vor fi evacuați

Statele Unite ale Americii au emis un ordin prin care solicită evacuarea diplomaţilor aflaţi la Kiev. Personalul...252

26 ian 01:19MapamondUn bărbat a călătorit din Africa de Sud în Olanda în compartimentul roților unui avion

Poliţia olandeză a anunţat că a găsit un pasager clandestin în viaţă în compartimentul roţilor unui avion care...470

26 ian 01:20MapamondResponsabil OMS: Varianta Omicron a coronavirsului ar putea aduce sfârşitul pandemiei în Europa

540

Sănătate
26 ian 00:00Sănătate11 plante și suplimente ce pot ameliora depresia

Depresia este o tulburare de dispoziție care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Tulburările depresive...212

26 ian 00:00SănătateCopilul tău nu doarme? 17 cauze posibile

Copiii mai mici sau mai mari nu dorm dintr-o mulțime de motive, printre care faptul că nu au o rutină a somnului bine...199

26 ian 00:00SănătateCum și cât poți slăbi, la modul sănătos, în trei luni?

281

26 ian 00:00SănătateSemnele unui cheag de sânge pe care nu trebuie să le ignori

Capacitatea de coagulare a sângelui, respectiv de formare de cheaguri de sânge, este esențială pentru organismul...365

26 ian 00:00SănătateStudiu: Rezultatele școlare slabe pot avea legătură cu boli ale ochiului

Unii dintre copiii care aveau rezultate slabe la învățătură și-au îmbunătățit performanețele după ce au...161

26 ian 00:00SănătatePneumonia la sugari şi riscul de astm

Ce legătură este între pneumonia la bebeluși și riscul de astm? Se pare că sugarii diagnosticați cu pneumonie au...147

26 ian 00:00SănătateMedicamentele și frumusețea: beneficii sau toxicitate?

Pe timpul iernii, femeile își pot îmbunătăți starea de sănătate și își pot stimula frumusețea prin diverse...176

26 ian 00:00SănătateProbioticele îţi întăresc sistemul imunitar?

Având în vedere că ne vom confrunta cu viitorul sezon de gripă, dar și cu alergiile sezoniere și pericolul...207

26 ian 00:00SănătateCe beneficii au îmbrățișările?

172

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT