REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Un număr de 785 de migranţi au murit în drum spre insulele Canare în perioada ianuarie-august

Un număr de 785 de migranţi au murit în drum spre insulele Canare în perioada ianuarie-august

Replica API 27 septembrie 2021 | 00:00 389

Numărul migranţilor care au murit încercând să ajungă din Africa de vest în insulele Canare s-a dublat în primele opt luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a indicat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), transmite AFP, citată de Agerpres.

Între cei 785 de migranţi morţi în această tentativă în perioada ianuarie - august se numără 177 de femei şi 50 de copii, iar luna august a fost cea mai sumbră, 379 migranţi pierzându-şi viaţa, aproape jumătate din total.

Anul trecut, între ianuarie şi august 2020, OIM a recenzat 320 de decese de migranţi pe această rută.

În schimb, în total, pe întregul an 2020, pe respectiva rută de migraţie au fost înregistrate 850 de decese, cel mai mare număr raportat într-un singur an de la începutul colectării datelor de către OIM, în 2014, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Frank Laczko, directorul centrului de analiză de date al OIM, a subliniat că statisticile sunt cu siguranţă în urma realităţii. "Se crede că naufragiile invizibile, care nu lasă niciun supravieţuitor, sunt frecvente pe această rută maritimă, dar este aproape imposibil de verificat", a deplâns el.

Chiar şi atunci când sunt semnalate ambarcaţiuni aflate în dificultate, este greu de stabilit exact numărul de oameni luaţi de ape.

Pe de altă parte, în primele opt luni ale anului în curs, au ajuns pe mare în insulele Canare 9386 de migranţi, o creştere cu 140% faţă de aceeaşi perioadă din 2020 (3933), potrivit OIM.

Organizaţia nonguvernamentală spaniolă Caminando Fronteras a estimat că în primul semestru din 2021 un număr de 36 de ambarcaţiuni aflate în drum spre Canare au dispărut fără urmă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108