REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Un pescador urmărit de poliţişti cu focuri de armă s-a scufundat în Bulgaria

Un pescador urmărit de poliţişti cu focuri de armă s-a scufundat în Bulgaria

Replica API 28 mai 2011 | 00:00 159

Braconierii turci au refuzat să oprească

Braconierii turci au refuzat să oprească

Poliţiştii de frontieră constănţeni au urmărit, vineri, timp de 8 ore, o ambarcaţiune turcească, al cărui echipaj a refuzat să oprească, la somaţia oamenilor legii. Pescadorul "Ahmed Komoglu" pescuia în apele teritoriale române şi a fost identificat, la ora 6 dimineaţa, prin sistemul de supraveghere SCOMAR, la aproximativ 70 de mile travers de Tuzla, fiind trimisă o navă de intervenţie de la Grupul de Nave Mangalia. Potrivit oficialilor Poliţiei de Frontieră, în momentul în care poliţiştii au încercat să ia legătura cu comandantul navei turceşti, pentru efectuarea unui control, aceasta a pornit în direcţie opusă, spre Bulgaria. Practic, echipajul pescadorului a refuzat să oprească ambarcaţiunea, ignorând somaţiile verbale şi acustice ale poliţiştilor români. Aceştia au tras asupra pescadorului cu mitralierele calibru 7,62, fiind executate aproximativ 60 de focuri spre pupa şi prova navei şi spre sistemul de propulsie, dar fără ca nava să oprească. Pentru a-i determina pe poliţiştii români să înceteze focul, echipajul navei urmărite a fost urcat pe punte. În cele din urmă, după circa 8 ore de urmăriri, pescadorul a fost oprit, în zona economică exclusivă a statului bulgar, la 87 mile marine travers de capul Shabla, asta după ce autorităţile bulgare şi-au dat acceptul privind continuarea urmăririi. Pentru a scăpa de poliţişti, braconierii turci au decis să-şi incendieze propria navă, iniţial la pupa, apoi întreaga punte. Potrivit comisarului şef Adrian Burcea, purtător de cuvât al IJPF Constanţa, unul dintre cei 14 membri ai echipajului a fost uşor rănit. În cele din urmă, din cauza incendiului, pescadorul s-a scufundat, toţi membrii echipajului fiind preluaţi de cele două nave ale poliţiştilor de frontieră constănţeni.

Daniel ALBU, Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108