REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Un pescar de la Pestom, de negasit in apele Lacului Tasaul

Un pescar de la Pestom, de negasit in apele Lacului Tasaul

Replica API 11 aprilie 2011 | 00:00 159

Furtuna

Furtuna

Tragedie pe lacul Taşaul. Autorităţile au fost anunţate, sâmbătă, prin 112, că o barcă s-a răsturnat, în ea aflându-se doi pescari. Doar unul dintre ei a fost găsit, din fericire, în viaţă. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) îl caută în continuare pe Constantin Roibu, 42 de ani, cel de-al doilea pescar dispărut în apele lacului Taşaul de la Năvodari. Căutările au fost reluate ieri dimineaţă, la operaţiune participând cinci militari din cadrul ISU, ajutaţi de o barcă pneumatică. Din păcate, după-amiază, la doar câteva ore de la începerea operaţiunii, din cauza vântului extrem de puternic, căutările au fost întrerupte şi vor fi reluate abia după ce se va opri furtuna. Reamintim că barca în care se aflau cei doi pescari s-a răsturnat sâmbătă, 9 aprilie. Bărbaţii au dispărut în câteva secunde sub privirile îngrozite ale celor aflaţi pe mal. Ei se aflau într-o barcă şi ieşiseră pe lacul Taşaul să verifice plasele de pescuit, însă vântul puternic le-a răsturnat ambarcaţiunea. "Sperăm să-l găsim şi pe cel de-al doilea pescar, însă căutările ar putea fi îngreunate de vânt", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Paula Anghel. În ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea pescar, Ionuţ Gicu Târâş (31 de ani), acesta a fost salvat de către angajaţii Pestom (firma angajatoare a celor doi pescari, care administrează lacul - n.r.) şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru îngrijiri medicale. Când a fost găsit, tânărul abia se mai ţinea la suprafaţa apei, agăţat de o vâslă. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa au fost sesizaţi şi ei în vederea stabilirii eventualelor raporturi de serviciu dintre cei doi pescari şi unitatea comercială.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108