rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

AGRESOR PRINS LA VALU LUI TRAIAN ÎN 20 de MINUTE! Parcursese circa 600 de metri

Un individ, identificat ca Nicolae Neagu, a pătruns într-o gospodărie din localitatea Valu lui Traian, iar când a fost surprins de către proprietar l-a agresat pentru a putea fugi. Victima a sunat la Poliție, iar oamenii legii au mers la fața locului însoțiți de un câine de urmă. Menționăm că bărbatul este cunoscut cu antecedente penale. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de sâmbătă va fi propus spre arestare.

Un bărbat în vârstă de de 44 de ani, în dimineața de vineri, 15 februarie, în jurul orei 3.15, a sesizat polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Constanța despre faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, constând în ochelari, cabluri și dispozitive telefonice și un card de alimentare combustibil. În momentul surprinderii, persoana în cauză ar fi lovit victima, pentru a-și asigura scăparea, ulterior fugind. La fața locului, s-a deplasat un specialist criminalist cu câinele de urmă, persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, fiind identificată. Este vorba despre Nicolae Neagu, cunoscut cu antecedente penale. Potrivit informațiilor noastre, acesta ar fi comis mai multe furturi și tâlhării, cazierul său cuprinzând vreo trei pagini.

În urma audierilor, a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 16 februarie va fi propus spre arestare. Adus fiind la CRAP, a fost întrebat de ce a procedat în acest mod, de ce a tâlhărit, el răspunzând: ”Ce am făcut? Nu am tâlhărit pe nimeni”.

Menționăm că individul a fost prins în circa 20 de minute de la săvârșirea faptei, cu ajutorul lui Bingo, un câine de urmă. Oamenii legii au precizat că inculpatul se afla la circa 600 – 800 de metri de locul în care intrase pentru a fura.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Prejudiciul, de aproximativ 1.000 de lei, a fost recuperat în totalitate. Totodată, menționăm că Poliția Locală din Valu lui Traian a efectuat ture duble în ultima perioadă.

Liliana CHIRU

VIDEO:

sâmbătă, 16 februarie 20194262
Comentarii

00Claudiu(19 feb 17:43)
Eu sunt javra, eu l-am prins !
00Givan(19 feb 07:05)
Pai tu vorbesti pripasule ? Care o arzi aiurea din bar in bar ? Ce ai cu locala ca doar ei mai sunt pe strazi sa o pazeasca pe mata mare sa nu o fure. Ce ai uitat ?
11Memet(18 feb 23:51)
Mai duceti-va cu pol locala de la valu care opresc numai copii pe strada ... iau bani degeaba
06Pol.Loc.(18 feb 19:36)
Hotul a fost prins cu ajutorul Politiei Locale Valu lui Traian care l-au depistat in scurt timp in aproprierea imobilului , si l-au predat la postul de politie pe baza de proces verbal , ce caini visati ? Ce bingo ? Verificati informatiile inainte sa le publicati , Ipj-ul a transmis un comunicat de presa nereal.
20Academician Dr Talhar(16 feb 18:22)
In 20 de minute eram la Mall in Constanta, lume multa caine neputincios. Mai invatati bai meserie si dupa aia furati ca ne faceti breasla de ras.
00awwww(15 feb 22:32)
ce-ai facut bobita??
01costel(15 feb 20:29)
asta este in haita cu bobita ,al lui stelica scriosteanu de la depozit lemne bobita mare hot !
mai mult...Local
19 mar 01:08LocalDacă vedeți această tânără, SUNAȚI URGENT la Poliție

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia Adinei Ionela Corlățeanu, în vârstă de 18 ani, din...2504

19 mar 01:09LocalAtenție, șoferi! Drumul Tulcea – Ovidiu va fi împânzit de Poliție!3989
19 mar 01:20LocalAccident rutier în Mamaia: un pieton a fost accidentat GRAV! VIDEO4638
19 mar 01:34LocalȘoferii s-au întrecut în alcoolemii, în weekend, în Constanța!

Polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia, la data de 17 martie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de...296

19 mar 01:33LocalFemeie AGRESATĂ de concubin, în Constanța!493
19 mar 00:50LocalFURTURI din MAȘINI, în Mangalia: autorul a fost PRINS!2636
19 mar 01:28LocalAMENZI DE SUTE DE MII DE LEI, date de Poliția Locală, într-o săptămână!

În perioada 11.03.2019-17.03.2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au...495

19 mar 01:32LocalÎncă un trofeu în colecția Trupei „Fresh” de la Centrul „Delfinul”175
19 mar 01:30LocalUtilaj forestier FURAT, descoperit în Negru Vodă634
19 mar 00:58LocalRAZII în Constanța: pasagerii de pe bancheta din spate, FĂRĂ centură, AMENDAȚI!

În conformitate cu Calendarul de Activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Europene (T.I.S.P.O.L.), în perioada 11-17...20229

18 mar 02:22LocalȘi băut, și fără permis. S-a ales cu dosar penal560
18 mar 02:21LocalPalmares impresionant de medalii la Secția de DANS SPORTIV a Liceului „Nicolae Rotaru”375
Vremea
7.9°5° - 8.4° marţi, 19 martie 2019
cer seninUmiditate: 80%
Vânt: 6.93 m/s din SE
Presiune: 1018.59 milibari

Loto
6/491421363940
5/4031618232737
joker491012147
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 mar 00:00SportFC Voluntari - FC Botoşani: 2-1

Remiza cu FCSB şi victoria de la Iaşi le-au dat încredere celor de la FC Voluntari, care au urcat pe locul 12, de...123

19 mar 00:00SportFABULOS! Cristina Neagu a intrat în istorie: a fost desemnată pentru a patra oară cea mai bună jucătoare a lumii

Cristina Neagu (30 de ani) a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în anul 2018, anunță site-ul...112

19 mar 00:00SportBianca Andreescu: povestea noii senzații din tenis. Mama ei a încercat o afacere cu transporturi, dar a vândut tot după 2 ani. Micul secret pe care îl miroase din borcan

Bianca Andreescu, 18 ani și campioană la Indian Wells, are în spate un istoric de performanțe la junioare. Dar și...175

19 mar 00:00SportSimona Halep a coborât pe locul al treilea în clasamentul WTA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a coborât o poziţie, de pe doi pe trei, în clasamentul celor mai bune...127

Politică
19 mar 02:02PoliticăA fost lansată spre consultarea publicului strategia Energetică a României: iată care sunt intenţiile legate de Reactoarele 3 şi 4

Ministerul Energiei, în calitate de elaborator, anunţă publicul interesat asupra elaborării proiectului...424

19 mar 01:39PoliticăLiviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei lui Florin Iordache

Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile de şef al Camerei, pentru perioada 16 - 24 martie, lui Florin Iordache,...197

19 mar 01:38PoliticăVIDEO. Lucrări de reabilitare a trotuarelor de pe bulevardul Tomis

Primăria Municipiului Constanța, prin S.C.Confort Urban, a reluat lucrările de reabilitare a trotuarelor de pe...316

19 mar 01:37PoliticăAugustin Lazăr anunţă că îşi depune candidatura pentru încă un mandat la şefia Parchetului General

Augustin Lazăr a anunţat luni că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general al Parchetului...192

19 mar 01:36PoliticăRădulescu: Dragnea suferă de o dublă hernie de disc; activităţile de partid nu se amână

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat luni că liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, suferă de o dublă...255

19 mar 00:52PoliticăAviz de la primărie pentru modificarea unui bloc de pe strada Unirii, pentru Sunrise Tours SRL

SC Sunrise Tours SRL continuă investițiile în Constanța. Societatea a obținut autorizația de construire pentru...223

19 mar 01:08PoliticăCampania Curăţăm Constanţa Noastră continuă!

Peste șaizeci de unități de învățământ din oraș și zeci de asociații de proprietari se alătură campaniei...196

19 mar 01:35PoliticăŞerban Nicolae spune că Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor ar trebui să facă şi investigaţii la bănci

Liderul grupului senatorial PSD, Şerban Nicolae, a afirmat luni că analizează posibilitatea modificării Legii pentru...175

19 mar 01:27PoliticăFostul deputat Cristian Rizea, condamnat definitiv la 4 ani şi 8 luni de închisoare

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi...451

19 mar 01:59PoliticăRareș Bogdan și-a luat rămas bun de la Realitatea Tv după 7 ani! Ce mesaj le-a transmis fanilor

Rareş Bogdan a părăsit Realitatea TV, unde a lucrat timp de aproape 7 ani, alegând să intre în politică, după...444

Monden
19 mar 18:27MondenTot ce trebuie să ştii despre Premiile Gopo 2019

Marţi, 19 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, va avea loc cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, cel...102

19 mar 00:00MondenUn an de la moartea lui Andrei Gheorghe. Tatăl perfect pentru patru copii

La 19 martie se împlinește un an de când cunoscutul realizator de radio și de televiziune, Andrei Gheorghe, a spus...116

19 mar 00:00MondenVocea României 2019. Încep preselecțiile pentru noul sezon

Încep preselecțiile de la Vocea României, iar jurații sunt foarte curioși de ce talente vor avea parte anul acesta....98

19 mar 00:00MondenNoi acuzații pentru R Kelly: „A făcut sex cu mama lui Aaliyah“ Dezvăluirile unei foste iubite de-a artistului

Noi acuzații scandaloase îl vizează pe cântărețul R Kelly! O fostă iubită de-a artistului a dezvăluit...106

19 mar 00:00MondenHailey Baldwin a fost rugată să divorţeze de Justin Bieber, spre binele sănătăţii lui mintale

Fotomodelul american Hailey Baldwin a fost rugată să divorţeze de cântăreţul canadian Justin Bieber, spre binele...104

19 mar 00:00MondenProtest la scară largă. O mare casă de modă retrage de la vânzare ţinute inspirate de Michael Jackson

Casa de modă franceză Louis Vuitton a anunţat că va retrage de la vânzare ţinute cu imprimeuri inspirate de...100

19 mar 00:00MondenMaria Tănase, Amalia Rodrigues, Edith Piaf, o triadă de aur propusă de România la Sărbătoarea Francofoniei de la Lisabona

Marele fadist Paulo Braganca va susţine concertul "Edith.Amalia.Maria" în cadrul Sărbătorii Francofoniei care va...97

19 mar 00:00MondenRed Hot Chili Peppers a susţinut un concert la Piramidele din Giza în faţa a peste 10.000 de fani

Trupa californiană Red Hot Chili Peppers a susţinut la sfârşitul săptămânii trecute un concert la Piramidele din...96

19 mar 00:00Monden„Captain Marvel“ se menţine pe primul loc în box-office-ul nord-american

''Captain Marvel'', primul film din universul Marvel consacrat unei supereroine, se menţine pe prima poziţie a...98

19 mar 00:00MondenChitaristul Dick Dale, pionier al genului surf rock, a încetat din viaţă

Dick Dale, supranumit ''regele chitarei surf'' datorită stilului său muzical deosebit, inspirat, după spusele sale,...106

Mapamond
19 mar 00:36MapamondAtac armat în Olanda

Poliţia olandeză a făcut publică luni fotografia unui bărbat originar din Turcia pe care îl caută în cadrul...1350

19 mar 00:00MapamondPrezidenţiale în SUA în 2020: Donald Trump ironizează pe seama „IQ-ului slab“ al lui Joe Biden

Democratul Joe Biden nu este încă oficial candidat pentru prezidenţialele din 2020 în SUA, dar deja face obiectul...111

19 mar 17:40MapamondFlota Rusiei din Marea Neagră va primi 13 nave echipate cu rachete de croazieră „Kalibr“

Flota rusă din Marea Neagră urmează să fie completată cu 13 nave şi vase noi, dintre care unele vor fi echipate cu...97

19 mar 00:00MapamondTurcia: Închisoare pe viaţă pentru 15 persoane, inclusiv şefi din poliţie, implicate într-un scandal de corupţie

Un tribunal turc a condamnat luni la închisoare pe viaţă 15 persoane, printre care cel puţin patru foşti şefi din...104

19 mar 00:00MapamondFranţa: Emmanuel Macron are în vedere interzicerea completă a manifestaţiilor pe Champs Elysees

Preşedintele francez Emmanuel Macron are în vedere interzicerea completă a manifestaţiilor pe Champs Elysees, după...112

19 mar 00:00MapamondSeulul vizează lansarea în acest an de discuţii cu Phenianul în vederea implementării acordului militar încheiat anul trecut

Ministerul Apărării sud-coreean a anunţat luni că va face demersuri pentru lansarea în acest an de discuţii în...112

19 mar 00:00MapamondAutorul atacurilor din Noua Zeelandă intenţionează să se apere singur

Extremistul australian Brenton Tarrant, inculpat pentru atacurile comise vineri la două moschei din oraşul...105

19 mar 00:00MapamondGuvernul Noii Zeelande şi-a exprimat acordul de principiu pentru înăsprirea legislaţiei asupra armelor

Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a anunţat luni că executivul său şi-a dat acordul de principiu pentru...99

19 mar 00:00MapamondVladimir Putin vizitează Crimeea, la 5 ani de la anexare

Preşedintele rus Vladimir Putin se va afla luni în Crimeea pentru a participa la marcarea 5 ani de la anexarea acestei...105

19 mar 00:00MapamondSlovacia: Zuzana Caputova a câştigat primul tur al prezidenţialelor, cu 40,6% din voturi

Avocata Zuzana Caputova s-a plasat pe prima poziţie în primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate...109

Sănătate
19 mar 01:31SănătateProgram preventiv pentru depistarea bolilor prostatei, la Hârșova

Spitalul Orășenesc Hârșova desfășoară un program preventiv pentru locuitorii orașului și ai localităților...200

14 mar 00:00SănătateLecție de prim ajutor oftalmologic susținută de medicii de la Mrini Eye Hospital elevilor Liceului Internațional de Informatică

Mrini Eye Hospital a desfășurat miercuri, 13 martie a.c., prima acțiune în domeniul învățământului medical de...454

11 mar 00:37SănătateSemnal de alarmă: numărul MAMELOR MINORE, în creștere la Constanța!

La școală se fac ore de educație sexuală, iar internetul este plin de articole cu sfaturi pentru părinți referitor...1175

11 mar 01:17SănătateRUJEOLA – peste 100 de cazuri raportate în ultima săptămână!

Noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate, în perioada 4 – 8 martie a.c., în țara noastră, potrivit evidenței...512

9 mar 00:07SănătateAmbasada SUA investește 320.000 de dolari în reabilitarea Maternității din Medgidia

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București va investi 320.000 de dolari în reabilitarea blocului...655

7 mar 09:22SănătateConcurs pentru funcția de medic șef Clinica TBC Osteoarticular Agigea

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța scoate la concurs postul de medic șef...755

4 mar 02:18SănătateLegea salarizării discriminează o parte din salariaţii din sistemul sanitar

O radiografie a efectelor produse de Legea Salarizării, în special în sănătate și asistență socială, arată...1513

4 mar 02:20SănătateEPIDEMIE DE GRIPĂ. Creștere îngrijorătoare a deceselor! Ultima victimă din Constanța: o femeie de 39 de ani

Numărul deceselor în cazul cărora specialiștii au confirmat virusul gripal a ajuns la 159, potrivit ultimei...1049

27 feb 01:54SănătateInfecţiile respiratorii acute, gripa şi infecţiile respiratorii acute severe în scădere

Analiza datelor privind evoluţia infecţiilor respiratorii acute, gripei şi infecţiilor respiratorii acute severe...815

27 feb 01:54SănătateVezi Raportul DSP privind decesele la Constanţa din cauza gripei

...843