REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Alarmaţi de numărul accidentelor, locuitorii cer PARAPET până la intrare în Valu lui Traian!

Alarmaţi de numărul accidentelor, locuitorii cer PARAPET până la intrare în Valu lui Traian!

Replica API 23 august 2018 | 00:00 253

Locuitorii din Valu lui Traian atrag atenția: montarea parapetului care separă sensurile de mers pe DN3, între Constanța și Valu lui Traian, „nu a rezolvat problema accidentelor, ci doar a mutat-o înspre comună”. Mai ales că parapetul a fost montat pe o porțiune mai scurtă decât se așteptau locuitorii și într-o zonă unde nu se produceau atât de multe accidente.

Sezonul estival vine și cu o creștere a traficului pe litoral. Prin urmare și numărul teribiliștilor din trafic este mai mare, precum și numărul celor care consumă alcool înainte de a se urca la volan, iar în consecință, și numărul accidentelor rutiere cu consecințe nefaste.

Locuitorii din Valu lui Traian sperau ca vara aceasta, spre deosebire de sezoanele estivale trecute, intrarea în comună, dinspre Constanța, să nu mai fie un „punct negru” pe șosea, o zonă însângerată din cauza accidentelor rutiere. Nu a fost să fie, în ciuda faptului că reprezentanții Companiei de Drumuri Naționale au montat un parapet median între sensurile de mers, pe DN 3, între Constanța și Valu lui Traian.

În consecință, localnicii comunei sunt hotărâți să revină cu adrese către compania națională, prin care să solicite prelungirea parapetului până la intrarea în comuna Valu lui Traian dar și montarea unui sens giratoriu în dreptul lizierei.

„Montarea parapeților care separă sensurile de mers între Constanța și Valu nu a rezolva problema accidentelor, ci doar a mutat-o mai spre Valu. Acum, mașinile întorc după terminarea parapeților, producând aproape zilnic accidente”, a semnalat o localnică pe un grup de Facebook. De menționat că și cotidianul „Replica de Constanța” a subliniat, în repetate rânduri, necesitatea prelungirii parapetului.

Reamintim că într-un răspuns transmis „Replica de Constanța”, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere stipulau că lucrările vor continua, prin montarea de parapet median pe DN3 între km. 249+700 și 253+000, pe o porțiune de 3,3 km. Asta înseamnă că extinderea se va face până la intrare în localitatea Valu lui Traian.

Florentina BOZÎNTAN

Citește și: IATĂ CĂ SE POATE! CNAIR va monta parapet până în Valu lui Traian, dar și pe DN 22

FOTO. CARAMBOL între Constanța și Valu lui Traian: un şofer implicat ERA BĂUT la primele ore ale dimineţii!

Accident la Valu lui Traian: un motociclist FĂRĂ PERMIS, ucis de un şofer BĂUT! Cine era tânărul

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa va iau parapeti in pula
0
0
Vreti voi sa va vindeti bordurile ,mai sifonati un ban,parapetii iarna devin parazapezi si iar inchideti drumul spre Valu deasemeni nu pot intoarce nici salvarea si pompierii la urgente!
2
4
Se poate amenaja un mic giratoriu acolo la popas ca sa bage romanii mici in ei linistiti iar atunci cand pleaca din cauza burtilor pline si a creierelor imbibate de mancare sa nu mai intoarca ca prostii pe linia continua si sa moara cu micii in stomac...si uite asa nea mitroi face bani in continuare si pleaca si clientii cu burtile pline fara sa mai crape ca prostii ca intorc pe linie dubla...
9
2
Puneti si sine ca sa mearga masinile pe ele! Asa nu o sa se mai intample nimic!!!
2
4
Parapet! Parapet! Parapet ! Bah prostilor, nu vrea mitroi ca sa le puna. Nu o sa mai intre nimeni la Popas si la magazinele lui. Pai? Asa prostii sunteti? Il doare-n poola ca mai mierleste cate unul la o saptamana. Lui sa-i mearga treaba!
8
1
Este necesar! Subscriu!
4
2
Se taie linia continua si la aia cu ,,dezmembrari" de zici ce-i aia.Nu stiu ce dezmembreaza pe acolo sau daca e un paravan pt.alte activitati,dar nu au nici o placuta cu numele firmei iar masinile care intra valoreaza sute de mii de euro unele dintre ele,nu cred ca vine vreunul cu Porsche sa caute vreo aripa sau usa pe acolo!
7
2
Esti un dobitoc.
6
7
Locuitorii sa numai ceara parapeti. Sa ceara un popa cu radar si cateva locuri de veci la sosea.
5
6

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108