rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 4 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Primăria Ovidiu a verificat persoanele vulnerabile din localitate

Primăria Ovidiu a finalizat verificarea tuturor persoanelor cu vârsta de peste 65 ani, suplimentar față de personale aflate deja în izolare sau cele din alte categorii vulnerabile!

În baza Hotărârii Nr. 02/22.03.2020 a Comandamentului pentru Situații de Urgență al orașului Ovidiu, constituit pentru combaterea și prevenția împotriva viruslui SARS-COV-2 (coronavirus) art.9, a fost dispusă măsura ce prevede constituirea unui grup de voluntari, coordonat prin Direcția Publică de Asistență Socială Ovidiu, pentru identificarea persoanelor cu vârsta de peste 65 ani. Această acțiune a fost finalizata ieri, 05.04.2020, respectând și directiva emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în data de 24.03.2020 cu referire la același aspect.

În decurs de 6 zile echipa formată din cei 26 de voluntari au vizitat și chestionat un număr de 2107 persoane din orașul Ovidiu, cu vârsta de peste 65 ani, pentru a identifica nevoile și problemele cu care se confruntă aceștia în această perioadă. În urma semnării contractului de voluntariat cu primăria Ovidiu, acestora li s-a făcut instructaj privind acțiunea ce urmează să aibe loc și totodată li s-au pus la dispoziție toate materialele de protecție (mănuși, măști medicinale, viziere, dezinfectanți), legitimație de voluntar și codul de distanța socială pentru interacțiunea cu beneficiarii.

Voluntarilor le-a fost arondat un numar fix de beneficiari pe care îi vor monitoriza pe toată perioada de urgență.

Chestionarul a cuprins un set de 7 întrebări scurte (cu timp de răspuns de maxim 3 minute) cu privire la: numărul de telefon pentru a putea fi contactați periodic, stare civilă/ situație socială pentru a indentifica persoanele cu care acesta locuiește, situația medicală (boli cronice) pentru a putea determina frecvența vizitelor în cazul în care este nevoie, programările la medicul specialist care nu pot fi amânate sau rețete medicale lunare ce trebuie procurate.

Acțiunile voluntarilor pe tot parcursul situației de urgență constau în următoarele: transport gratuit la medic sau alte instituții ale statului ce nu pot fi amânate (pus la dispoziție cu șofer și mașinile din dotarea primăriei Ovidiu), vor face piața la solicitarea persoanelor vulnerabile din sursele financiare ale beneficiarilor, se vor asigura să sune persoanele care au solicitat acest lucru (cel puțin 1 data la 3 zile, în general cele care locuiesc singure), vor putea achita în numele beneficiarilor facturile la utilități publice din sursele financiare ale beneficiarilor, vor putea cumpăra rețetele medicale din sursele beneficiarilor și vor putea duce la domiciliu rețetele medicale eliberate de doctorul de familie, a fost pus la dispoziție un număr unic la care un dispecer (serviciu asigurat de primăria Ovidiu prin Ovi Protect SRL, societatea de pază și protecție civilă a orașului) va răspunde 24 h / 24 h – 0744.431.933

Statistica ce a reieșit în urma chestionării: persoane singure: 283 ( 13,5 %), stare medicală generală: diabetici (28 %), boli cardiovasculare (31 %), alte boli (dizabilități, boli pulmonare, boli psihice –7% ), altele (34%).

,,Ne dorim să trecem cu bine peste acestă perioadă dificilă și consider că acum mai mult ca oricând rolul nostru, al tinerilor este de a ajuta persoanele în vârstă. Mulțumesc tuturor celor implicați în această acțiune de civism și sunt convins că împreună vom trece cu bine peste aceste momente. Am decis ca același voluntar să răspundă de aceiași beneficiari, pe tot parcursul perioadei, pentru a reduce expunerea acestora dar și pentru a crea o legătură între voluntar și persoana vulnerabilă. Împreună vom reuși!’’ a declarat primarul, George Scupra.

marţi, 7 aprilie 2020450
mai mult...Local
29 mai 13:01LocalPlatforma AVANSIS ONLINE pentru contribuabilii plătitori de impozite și taxe din Cernavodă

Administrația Publică Locală din Cernavodă oferă cetățenilor prin Platforma online Avansis acces la baza de date...264

4 iun 22:29LocalTulcea: Permisele de acces în Deltă se vor cumpăra online după data de 15 iunie582
4 iun 22:29LocalPeste 230.000 de cadre medicale, infectate cu COVID-19 la nivel mondial359
4 iun 20:59LocalAutoturism cuprins de flăcări, în Ovidiu

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri, 3 iunie a.c., la ieșire din localitatea...753

4 iun 22:27LocalALOCAȚIILE se MAJOREAZĂ2351
4 iun 22:27LocalCOVID-19: Niciun caz nou de infectare la Constanța934
4 iun 22:28LocalA început asfaltarea străzilor din stațiunea Neptun-Olimp, cu fonduri UE

În stațiunea Neptun, a început asfaltarea străzilor, în cadrul proiectului cu finanțare europeană, care prevede...853

4 iun 20:58LocalActivități preventive, desfășurate de polițiștii constănțeni680
4 iun 20:57LocalFără permis, în trafic. S-a ales cu dosar penal686
4 iun 22:28LocalSunteți în căutarea unui apartament? La Solid House ”plouă” cu CADOURI!

Societatea Solid House din Constanţa este exemplul clar că, dacă vrei să reuşeşti pe piaţă, poţi să faci...1187

4 iun 20:57LocalPieton lovit de mașină în Cernavodă692
4 iun 17:04LocalAtenție, șoferi! Trafic restricționat total pe un tronson al străzii I.G. Duca558
Vremea
19.6°17.2° - 19.6° joi, 4 iunie 2020
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 6.45 m/s
Presiune: 1008 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
4 iun 00:00SportBundesliga: Eintracht se impune fără emoții pe terenul lui Werder

Eintracht Frankfurt a câştigat pe terenul lui Werder Bremen, scor 3-0. Toate cele trei goluri au fost marcate în...246

4 iun 00:00SportBarcelona și Real Madrid, mutări ȘOC pe piața transferurilor!

Jadon Sancho (20 de ani), marea revelație de la Borussia Dortmund, e curtat insistent de Real Madrid, iar Barcelona...427

4 iun 00:00SportStadionul ''Arcul de Triumf'', cel mai râvnit din România

Stadionul „Arcul de Triumf” ar putea fi disputat de două dintre echipele importante ale Capitalei. După ce FCSB...359

4 iun 00:00SportAS Roma a transferat un promițător jucător român

...347

Local
4 iun 22:28LocalA început asfaltarea străzilor din stațiunea Neptun-Olimp, cu fonduri UE

În stațiunea Neptun, a început asfaltarea străzilor, în cadrul proiectului cu finanțare europeană, care prevede...853

4 iun 20:58LocalActivități preventive, desfășurate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 3, au...680

4 iun 20:57LocalFără permis, în trafic. S-a ales cu dosar penal

686

4 iun 20:59LocalAutoturism cuprins de flăcări, în Ovidiu

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri, 3 iunie a.c., la ieșire din localitatea...753

4 iun 22:27LocalALOCAȚIILE se MAJOREAZĂ

A trecut de Parlament proiectul de lege privind dublarea alocațiilor, după ce Orban a amânat mărirea pentru luna...2351

4 iun 22:27LocalCOVID-19: Niciun caz nou de infectare la Constanța

Până miercuri, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul...934

4 iun 22:28LocalSunteți în căutarea unui apartament? La Solid House ”plouă” cu CADOURI!

Societatea Solid House din Constanţa este exemplul clar că, dacă vrei să reuşeşti pe piaţă, poţi să faci...1187

4 iun 20:57LocalPieton lovit de mașină în Cernavodă

Militarii ISU “Dobrogea” au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier, pe strada Salciei, din...692

4 iun 17:04LocalAtenție, șoferi! Trafic restricționat total pe un tronson al străzii I.G. Duca

558

Politică
4 iun 00:00PoliticăMoţiune simplă: Ministrul Ion Ştefan, acuzat de fals în acte publice

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, este acuzat, în moţiunea simplă depusă...340

4 iun 00:00PoliticăSenat: OUG privind evaluarea pentru restituire a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist, respinsă

Senatul a respins, miercuri, în şedinţa de plen, OUG 72/2020 referitoare la evaluarea imobilelor preluate abuziv de...304

4 iun 00:00PoliticăDeputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD

Deputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD, a anunţat, miercuri, deputatul Varujan Vosganian în plenul...382

4 iun 00:00PoliticăSenat: Amenzi sau închisoare pentru cei care fură lemne sau puieţi din pădure

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect legislativ care prevede sancţiuni diferite - de la amenzi până la pedepse...315

4 iun 00:00PoliticăCameră: Nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei de persoană

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care...366

4 iun 00:00PoliticăProiectul care reglementează stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare salarială, adoptat

352

Interviuri
21 mai 00:06InterviuriINTERVIU SENZAȚIONAL cu RAREȘ BOGDAN! PSD este respins de electorat pentru că iese cu aceleași fețe compromise. VIDEO

Starea de urgență a trecut, însă în urma ei au rămas anumite întâmplări care merită dezbătute alături de...8357

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...4589

16 mai 00:50InterviuriEugen Teodorovici: Eu sunt, de fapt, preşedintele PSD

3897

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...3518

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...4343

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3101

Monden
4 iun 00:00MondenStarurile de la Hollywood au ieșit în stradă să protesteze pentru drepturile afro-americanilor

Ben Affleck, Jamie Foxx, Cara Delevingne sau Ireland Baldwin sunt câteva dintre celebritățile care au manifestat...339

4 iun 00:00MondenCe mănâncă Naomi Campbell de arată așa de bine la 50 de ani? Bucătarul personal îi dezvăluie secretele

Naomi Campbell a împlinit vârsta de 50 pe data de 22 mai și a dat o super-petrecere într-un club don Londra, chiar...457

4 iun 00:00MondenCare este averea incredibilă pe care o au cei doi prinţi, Harry şi William, împreună cu soţiile lor

364

4 iun 00:00MondenCe pensie are Al Bano, după o carieră de succes. Artistul nu mai face faţă cheltuielilor, în lipsa concertelor!

Legendarul cântăreţ italian şi-a declarat deschis pensia pe care o primeşte, explicând că perioada de criză...466

4 iun 00:00MondenJulia Roberts şochează cu noua imagine, dar şi cu masca din dotare

În plină pandemie, Julia Roberts a descoperit un mod inedit de a ţine coronavirusul la distanţă. Actriţa...502

4 iun 00:00MondenJay-Z a cumpărat o pagină întreagă de publicitate în mai multe ziare americane pentru a îl omagia pe George Floyd

277

Mapamond
4 iun 00:00MapamondSUA: Mama fetiţei lui George Floyd spune că vrea „să se facă dreptate pentru el“

Roxie Washington, mama fiicei în vârstă de şase ani a lui George Floyd, Gianna, a declarat că vrea "să se facă...284

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: 342 noi cazuri de infectare şi 29 de decese în Germania

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate a crescut cu 342 în ultimele 24 de ore în Germania, astfel că bilanţul...240

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: Aplicaţia 'Immuni', descărcată de 500.000 de persoane în 24 de ore, un record în Italia

264

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: Un studiu a descoperit anticorpi la 5,5% dintre donatorii de sânge din Olanda

Un studiu realizat pe donatori de sânge din Olanda a descoperit că aproximativ 5,5% dintre ei au dezvoltat anticorpi...245

4 iun 00:00MapamondLideri religioşi americani critică demersul preşedintelui Trump de a se fotografia cu o Biblie în mână

Mai mulţi lideri religioşi americani au denunţat marţi violenţa poliţiştilor din Washington şi au criticat aspru...285

4 iun 00:00MapamondFranţa: Incidente la Paris în marja manifestaţiei împotriva violenţelor poliţiei

245

Sănătate
4 iun 17:56SănătateSiropul de ridiche neagră, antitusiv natural

Ridichea neagră (Raphanus sativus), cunoscută și sub denumirea de ridichea de grădină, este o plantă folosită din...303

4 iun 17:47SănătateStudiu: Somnul neregulat crește riscul apariției bolilor de inimă la vârstnici

Un tipar neregulat al somnului poate fi factor de risc pentru bolile cardiovasculare, independent de factorii de risc...279

4 iun 00:00SănătateAstmul la menopauză: de ce debutează tardiv și cum îl recunoști

278

4 iun 00:00SănătateMenoragia: cauze, simptome și tratament

Menoragia este termenul medical folosit pentru a descrie un ciclu menstrual abundent sau prelungit. Femeile afectate de...263

4 iun 00:00SănătateSindromul boreout: cum ne afectează atât fizic, cât și psihic

Sindromul boreout este opusul sindromului burnout și îi afectează pe cei care nu simt că sunt solicitați suficient...281

4 iun 00:00SănătateSfaturi pentru un păr frumos și sănătos

278

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT